Dr. Michael Grey, expert în neurologie la University of Birmingham, spune că lovirea creierului de interiorul cutiei craniene, la izbirea mingii cu capul, poate duce la lezarea creierului, întrucât la copii muşchii gâtului nu sunt suficient de bine dezvoltaţi pentru a amortiza impactul.
Mai mulţi medici au avertizat în privinţa potenţialelor pericole ale lovirii mingii cu capul, de către copii, după ce scanările cerebrale au dezvăluit că această practică pare să afecteze negativ creierul la jucătorii de fotbal profesionişti. Însă rezultatele cercetărilor nu sunt suficient de concludente încă.
Dr. Grey consideră că în niciun caz nu ar trebui abandonată practicarea sportului de către copii, dar trebuie impuse anumite restricţii, printre care şi interzicerea lovirii mingii cu capul. Încă nu se ştie la ce vârstă devine gâtul copiilor suficient de puternic pentru a amortiza impactul unei asemenea lovituri asupra creierului; unii specialişti au sugerat vârsta de 14 ani, dar probabil că lucrurile variază de la un copil la altul, spune dr. Grey.
De altfel, nu numai gâtul e problema, ci şi faptul că, la lovirea mingii cu capul, creierul este „zgâlţâit” în interiorul cutiei craniene, iar acest fenomen poate genera leziuni.
În ultima vreme, medicii au devenit conştienţi în măsură tot mai mare de efectele pe care le pot avea loviturile la cap, efecte care se pot manifesta după ani sau decenii de la aceste întâmplări.
În unele şcoli din SUA, lovirea mingii cu capul în cursul antrenamentelor sau al orelor de educaţie fizică a fost deja interzisă.
Sursa: Mail Online